Pressy – un buton în plus, personalizabil, pentru terminalele cu Android

30.08.2013
Pressy - un buton în plus, personalizabil, pentru terminalele cu Android

Dacă îmi permiteţi, mă declar un fan al dispozitivelor cu butoane personalizabile. Când vine vorba de telefoane mobile, dintotdeauna mi-au plăcut butoanele de control pentru redarea melodiilor. Nu vreau să deblochez telefonul şi să intru în aplicaţia sau meniul respectiv doar pentru a asculta următoarea piesă. Nokia a fost unul dintre producătorii care a înţeles acest lucru şi a oferit terminale cu butoane multimedia fizice. Odată cu apariţia smartphone-urile, numărul butoanelor fizice de pe carcasă au început să scadă. Mai mult, Google a oferit posibilitatea producătorilor de telefoane mobile să renunţe la butoanele fizice la baza ecranului, ele urmând să fie integrate în interfaţa.

Pressy - un buton în plus pentru smartphone-ul tău

Acestea fiind spuse, mai sus aveţi Pressy, un buton simplu, dar cu ambiţii mari. Atunci când ai nevoie de acces rapid la o funcţie sau o aplicaţie, Pressy va fi amplasat în conectorul audio şi va transmite comanda sistemului de operare. De la buza conectorului în sus el măsoară 0,7 mm, fiind foarte plat. Ce poţi să faci cu el? Pressy recunoaşte una sau mai multe apăsări, utilizatorul putând atribui fiecărei acţiuni câte o comandă distinctă. Atunci când vrei să foloseşti căştile, butonul poate fi detaşat şi amplasat într-un breloc special, ce imită mufa jack de 3,5 mm. Mai mult, o parte din funcţiile lui Pressy pot fi accesate şi cu butonul de pe headset-ul stereo.

Pressy cu brelocul în care poate fi stocat

Câte de încântaţi sunt utilizatorii de un astfel de proiect? Foarte, conform Kickstarter. Pressy este momentan doar în fază de concept, însă el a reuşit să obţină finanţarea necesară pentru a intra în producţie într-o singură zi. Butonul în sine costă, prin Kickstarter, 17 $, iar împreună cu brelocul ajunge la 25 $. Puteţi să ne spuneţi părerile voastre în legătură cu Pressy în căsuţa de comentarii de mai jos.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News